Ce-aş putea să-ţi mai spun?
Am convieţuit împreună...
mi-ai vorbit mereu, iar eu am ascultat
de cele mai multe ori plictisit.
Era meseria ta, iar eu nu eram
niciodată plătit pentru vorbele tale.
Am învăţat să ascult, iar în
tăcerea ascunsă a acestor discursuri,
să mă revolt.
E ca şi cum ţi-aş înfige
un pumnal în spate; de altfel
e dorinţa ta nebună: nu-ţi afectează
vorbirea… mi-ai vorbit mereu…
… mi-ai vorbit despre sex
… mi-ai vorbit despre bani
… mi-ai vorbit despre putere
dar nu mi-ai spus niciodată
ce e cu adevărat viaţa!
Am descoperit singur,
în toiul acestei confuzii enorme
creată de mentalitatea ta bolnavă!
Sunt rănit, pătat de iluziile tale,
am încercat să cred, să visez
la lucruri simple, să mai ascult…
Stau şi mă simt gol!
E singurul lucru pe care l-am
moştenit de la tine!
În acest punct obscur începe
zborul meu spre lumină!
